FLACARA ALBASTRA reprezinta Vointa Lui Dumnezeu

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

Vointa lui Dumnezeu, activitatea primei raze




Adama, impreuna cu Maestru El Morya

 Adama ne povesteste despre Raza/Flacara Albastra, Raza Vointei lui Dumnezeu.

El explica avantajele spirituale ale abandonarii in Voia Divina si ne prezinta o meditatie minunata, care ne ofera o mai mare intelegere a cuvantului “abandonare”.


Aurelia Louise

Simt un mare entuziasm in interiorul meu, deoarece stiu ca se pregateste ceva maret pentru planeta. Mai stiu si ca, in prezent, energia se transforma foarte rapid, iar valurile de separare dintre dimensiuni se subtiaza treptat. Maestrii Inaltati sunt mai aproape si din ce in ce mai pregnant in contact direct cu noi – mai mult decat oricand inainte. Daca fac o comparatie intre cum erau lucrurile pe vremea copilariei sau la douazeci de ani si azi, exista in mod clar o raza de speranta ce se contureaza la orizont. Chiar daca norii negri nu s-au risipit complet, toata lumea simte modificarile. Iata ce as vrea sa va spun.

Pe masura ce lasam ca aceste lucruri sa se desfasoare, trecand prin toate etapele, descoperim ca sunt pline de magic. Mi-a trebuit ceva timp pentru a vedea si simti aceasta, dar acum chiar o simt si o stiu. Aceia dintre noi care lucreaza direct cu fiinte aflate de cealalta parte a valului, ca invatatori, sunt aici pentru a arata drumul celor care incearca sa creeze o lume mai buna decat cea cu care ne-am obisnuit. Dar, in ultimul timp, viata este propria voastra calatorie si, indiferent de cat ajutor vi se ofera, nimeni nu o poate efectua in locul vostru.

Urmatorii zece ani vor fi cei mai important si decisivi ani pe care i-ati trait vreodata pe aceasta planeta. Aceasta perioada va fi hotaratoare pentru ce veti deveni, unde veti merge sau ce veti fi in viitorul vostru cosmic.

Planeta si omenirea au ajuns la sfarsitul unui ciclu cosmic major. Pamantul, impreuna cu oamenii care aleg sa o faca, intra in prezent intr-un ciclu de evolutie superioara. Iar voi, ca suflete evoluand pe corpul Lui, va confruntati in prezent cu cele mai importante alegeri pe care le veti face vreodata. Acum trebuie sa hotarati daca vreti sa insotiti Pamantul intr-o noua realitate de iubire si lumina, sau vreti sa ramaneti in urma, pentru a trece din nou printr-un sir lung de intrupari, in cadrul celei de a treia dimensiuni. De voi depinde daca alegeti sa traiti in lumea noua aici, sau sa va mutati pe o alta planeta tridimensionala, intr-un alt univers si sa continuati sa va traiti viata in acelasi fel in care se desfasoara ea aici, in acest moment, cu toate limitarile si provocarile pe care le ofera viata tridimensionala.

Pamantul isi merita, cu adevarat, inaltarea sa mareata. Se aud clopotele care anunta trecerea intr-un nou ciclu cosmic. In fond, el a demonstrat o iubire si o toleranta nemarginita fata de omenire, care, in schimb, nu a dat dovada de prea multa recunostinta. Pamantul ne-a oferit corpul sau intr-un mod atat de neconditionat, pentru a ne da ocazia sa traim experienta liberului arbitru. Intrebarea care trebuie sa ne-o punem la ora actuala este: Alegem sa avansam spre nivelul urmator, sau dorim sa ramanem? Ce realitate alegeti cu adevarat sa creati si sa adoptati pentru voi, in cei cativa ani ce raman?

Ii aud tot timpul pe oameni spunand ca sunt atat de prinsi in treburile de zi cu zi, incat, oricat de mult ar dori sa-si indeplineasca munca spirituala si de vindecare in beneficiul propriei lor evolutii, aceasta decizie este amanata permanent. “Ei bine, lasa ca m-apuc maine sau luna viitoare ori, probabil, la anul, cand lucrurile se vor mai schimba un pic. Atunci voi avea timp sa ma ocup de vindecare si de activitate mea spirituala. " Va dati seama ca timpul nu asteapta pe nimeni si ca ne aflam azi in pragul unei schimbari importante?" 

Ceea ce ne spun acum toti Maestrii Superiori, Adama, Sananda, Maitreya, Arhanghelul Mihail, St. Germain si toti ceilalti, este ca ACUM nu exista nimic, chiar nimic, mai important decat munca noastra spirituala si de vindecare. Toate celelalte sunt doar ceva care ne distrage atentia, pentru a ne tine departe de “adevaratul scop” al intruparii noastre aici. Schimbarile dupa care tanjiti vor deveni realitate in viata personala, doar ca rezultat al acelei munci. Pe scurt, nu exista alta cale. Nu se va modifica nimic in viata noastra, decat daca-l schimbam singuri; aceasta este treaba noastra. Asta am venit sa facem in aceasta viata si, daca nu vrem, nimeni nu o va face in locul nostru. Da, trebuie sa ne onoram multele obligatii ale vietii noastre cotidiene, dar, in final, ceea ce va avea cu adevarat importanta in urmatorii cativa ani nu este atat ceea ce am facut, cat ceea ce am devenit!

Ganditi-va la urmatoarele. Ceea ce facem vine si pleaca odata cu trecerea timpului, dar ceea ce devenim, ca fiinte Divine - imbratisandu-ne Divinitatea din perspectiva vietii umane – ramane cu noi pentru totdeauna.

Hmmm…Adama este aici. Asteapta rabdator sa termin de vorbit. Poate ca se intreaba cine a fost invitata sa vorbeasca aici, astazi – el, sau eu. (Rasete!)


Adama

Salutari, iubiti prieteni! Va vorbesc astazi din eleganta mea resedinta din Telos, dar sunt si impreuna cu voi toti, in acelasi timp. In acest moment avem alaturi de noi un partener tacut – prezenta extraordinara a dragului nostru prieten El Morya.

Amandoi dorim sa transmitem profunda noastra iubire, tuturor celor care se conecteaza la inimile noastre prin aceasta transmisie.

Astazi as dori sa vorbesc despre Vointa lui Dumnezeu, ca despre drumul spre “abandonare”.

Vedeti voi, fara vointa lui Dumnezeu nu avansati prea mult pe calea voastra spre evolutie. Acesta este chiar primul pas, efectiv, la celelalte etape. Daca nu vreti sa va supuneti “vointei superioare” a fiintei voastre – Vointa propriei voastre “Surse Divine” – cum va veti recunoaste noua voastra casa? Daca nu sunteti dispusi sa capitulati in fata a ceea ce incearca sa va aduca inapoi “acasa” – locul perfectiunii, al fericirii, al beatitudini si al nelimitarii voastre Divine, paradisul vostru pierdut – atunci cum credeti ca veti ajunge vreodata acolo?

Vointa lui Dumnezeu nu reprezinta un Dumnezeu din afara voastra. Este, pur si simplu, Dumnezeu care sunteti si care ati fost dintotdeauna – desi atunci cand existati intr-o intrupare fizica, aveti tendinta sa uitati temporar, acest lucru. Prezenta voastra Divina este absolut atotstiutoare, omniprezenta si omnipotenta si va poate implini toate dorintele.

Temporar ati uitat ca nu sunteti cu nimic mai prejos decat o expresie a acestui maret EU SUNT, intrupat in experienta omeneasca. Veniti aici cu planul de a atinge perfectiunea sufletului si de a va extinde propria Divinitate in plenitudinea Cunoasterii si a Intelepciunii Dumnezeului vostru. Sunteti aici pentru a cauta iluminarea desavarsita si libertatea spirituala deplina.

Sunteti aici pentru a deveni un Dumnezeu nelimitat, in toate planurile de existenta. Acesta este un plan al iubirii de Sine – si acel Sine nu este altul decat voi. Sunteti inca prea prinsi de treburile voastre lumesti si nu cautati sa realizati obiectivele pentru care v-ati reincarnat. Pentru prea multi dintre voi, chestiunile legate de calea si evolutia sufletului au devenit ultima preocupare in agenda proprie.

Ei bine, dragii mei prieteni, atunci cand dati la o parte, in mod constient, adevaratele obiective ale intruparii, de dragul preocuparilor omenesti temporare, viata voastra pare sa oglindeasca ceva foarte diferit fata de ceea ce v-ati asteptat sa fie experienta voasta de viata, inainte de a va intrupa aici. Odata ce treceti din nou dincolo de val, pe masura ce va treceti in revista viata pe care tocmai ati parasit-o, apar intotdeauna regrete profunde. Exista o dorinta adanca de a primi o alta ocazie pentru intrupare, aceea de a va implini toate dorintele sufletului, pe care vi le-ati negat in viata actuala.

Si aceasta este modul in care caruselul ciclurilor nesfarsite de reincarnare a sufletului continua sa se repete, iar si iar, intrupare dupa intrupare. Cu multa rabdare si compasiune, prezenta voastra Divina v-a oferit mii si mii de astfel de ocazii. De fiecare data cand veniti aici, foarte multi dintre voi ignora motivele care v-au facut sa luati decizia in sine.

Viata dupa viata, nu v-ati respectat obiectivele propuse pentru intruparea voastra. Acesta este si motivul pentru care mai sunteti inca aici, in loc sa va bucurati de beatitudinea taramurilor luminii. Veti continua sa reveniti, iar si iar, pana cand, intr-un final, va veti supune dorintelor propriului suflet. Prezenta voastra Divina v-a urmarit cum suferiti, cum cautati si munciti la nesfarsit, pe parcursul mai multor vieti.

V-a observat durerea, deznadejdea, temerile, lacrimile, indoielile, vinovatiile si spaimele. A fost martora la marea intelepciune castigata in toate aceste incarnari – in mod individual, sau pentru intreaga Creatie. Si aceasta Prezenta vrea ca, in prezent, sa va aduca acasa la libertate, la iubire, cunoastere, unitate si la tot ceea ce reprezentati voi ca fiinta Divina.

Ea arde de dorinta de a va aduce inapoi acasa, dar nu va poate forta; are nevoie de dorinta, intentia si cooperarea voastra. Are nevoie sa va recunoasteti toate partile fiintei voastre, pe care le-ati abandonat si urat de-a lungul multelor incarnari. Sinele vostru Divin va cere acum sa va “abandonati” in fiecare zi caii care va sta in fata, cu iubire si cu incredere. Prin aceasta abandonare plina de iubire vi se va arata, pas cu pas, drumul inapoi spre “soarele fiintei voastre” – perfectiunea voastra Divina.

Aceasta este motivul pentru care abandonarea in fata Vointei proprie voastre Divinitati reprezinta o foarte mare gratie Divina pe care v-o acordati voua insiva.

“Voi” veti fi beneficiarii principali ai acestei gratii Divine. Intr-o zi, va veti intreba de ce ati asteptat atat de mult pentru a reveni “Acasa”. Intr-o zi, va veti da seama ca, de fapt, nu a trebuit niciodata sa suferiti; ca asta a fost alegerea voastra. Rezistenta voastra impotriva Iubirii care sunteti este cea care a creat intreaga suferinta si lectiile pe care le traiti de mult timp. Este momentul sa adoptati o viata care va va favoriza evolutia si va va invalui pe toti – in locul uneia care sa va diminueze capacitatile.

Atunci cand va abandonati, va transformati treptat ego-ul uman – cunoscut si sub denumirea de ego fals – revenind la constiinta originala a naturii voastre Divine. Pe masura ce capitulati in fata procesului de curatare si vindecare a fiintei voastre, cu deplina incredere, fara judecata si fara nicio teama, puteti trece prin el, mult mai rapid.

Procesul insusi este mult mai putin dureros, daca nu va impotriviti lui in permanenta. Primul pas este intotdeauna si cel mai greu, cat si partea cea mai coplesitoare a drumului. Aveti incredere ca, odata ce faceti acest pas, restul va fi mult mai usor.

Atunci cand va opuneti sa adoptati ce este cel mai indicat pentru drumul vostru, sufletul va va permite, pur si simplu, sa faceti ce doriti pentru o vreme, pana cand nu veti mai putea suporta. Timpul nu are o importanta majora pentru suflet, dar noi, maestri ai luminii, stim ca ati suferit suficient de mult pe aceasta planeta.


Va sugeram ca acum sa alegeti un destin mult mai fericit.

In Telos, urmarim cu mare interes reactiile miilor de oameni care au citit informatiile transmise de noi, prin intermediul primei carti. Astfel incat, multi dintre voi – daca nu chiar toti – v-ati deschis mult inimile. Amintirile voastre stravechi au fost trezite. Am observat lacrimile de speranta si dorul pe care aproape toti le-ati simtit atunci cand ati citit materialul despre vietile noastre in Telos si in Lemuria.

Ati devenit constienti nu numai de faptul ca pe aceasta planeta este posibil un alt tip de viata, ci ca ea este chiar in curs de desfasurare, pentru cei care accepta transformarea prin iubirea de sine si intelepciune spirituala.

Va invitam sa faceti acest lucru, astazi, cu ajutorul nostru. Am batatorit deja drumul, deschizand astfel calea pentru ca voi sa calcati pe urma pasilor nostri si v-ati intins mainile pentru a va ajuta. Deoarece, in prezent, suntem aici pentru voi, calea va fi mai usor de strabatut decat a fost pentru noi. Pentru toti cei care doresc sa se uneasca cu noi si sa impartaseasca tipul de viata de care ne bucuram acum, calea iubirii si a abandonarii reprezinta cheia reintoarcerii voastre acasa.

Am ajuns la gradul de gratie Divina pe care l-am atins astazi in vietile noastre, doar pentru ca, cu mult timp in urma, ne-am "abandonat" si noi acelei vointe Divine. Prin aceasta, vietile noastre s-au transformat treptat – si asa se va intampla si cu ale voastre.

Ceea ce am avut noi de facut, s-a desfasurat in circumstante mult mai dificile si mai dureroase decat situatiile pe care le intampinati voi astazi.

Sa va spun ceva despre trecerea noastra in Lumina, in urma cu douasprezece mii de ani. Ati putea fi surprinsi sa aflati ca, dupa distrugerea continentului nostru, a trebuit sa rezolvam problemele, la fel cum vi se cere voua in acest moment.

Ginditi-va ca, peste noapte, am pierdut tot ce aveam – toate lucrurile cu care ne indentificam in Lemuria. In plus, cel mai dureros era faptul ca am fost despartiti brusc de aproape toti cei pe care i-am iubit vreodata. Intreaga frumusete a Lemuriei, toata munca depusa de noi atata timp, toate aspectele vietilor noastre de zi cu zi au disparut dintr-odata.

Tot ceea ce ne-a mai ramas eram “noi insine”, aspectul Divin al sinelui, in fata caruia a trebuit sa ne supunem, pentru a primi din nou “totul” de la Creatorul nostru.

Telos se afla atunci intr-o faza initiala de dezvoltare si nu era, bineinteles, maretul si minunatul oras care a devenit in prezent.

Exista o deschidere uriasa in interiorul muntelui, pe care am incercat sa o configuram ca pe un oras, pentru a salva o mica parte din populatia lemuriana si ceea ce mai ramasese din cultura noastra. Orasul Telos era inca intr-o etapa primitiva in comparatie cu frumusetea si confortul ce existau la suprafata – si cu ceea ce este el acum.

Trebuia sa intelegeti ca, peste noapte, a trebuit sa ne supunem unui standard de viata foarte diferit – lucru care, pentru mult timp, a fost destul de dificil – si sa ne faurim o viata noua. Cu mult curaj si hotarare, am continuat sa ne construim orasul, nu doar pentru noi, ci si ca un punct de contact pentru generatiile viitoare ce se vor naste din nou, in cadrul culturii lemuriene. Dupa ce am pierdut totul in afara de noi insine, am muncit foarte mult, timp de secole, vindecand ranile lasate in urma de pierderile noastre si creand ceva nou si permanent.

Ne-ar trebui mai multe volume pentru a va povesti provocarile dificile cu care a trebuit sa ne confruntam.

Intoarcerea noastra acasa, in urma cu foarte mult timp, prieteni dragi, nu a fost atat de simpla pe cat v-ati putea imagina. Astazi, voi puteti merge pe “drumul mai usor”, in comparatie cu obstacolele pe care a trebuit sa le depasim. Va cerem sa nu va fie teama de situatiile prin care treceti in viata – ci, mai degraba, sa capitulati in fata acestui proces. Acceptati “de buna voie” evenimentele care vor avea loc pe planeta Pamant. Ele au ca scop sa va elibereze din lanturile pe care vi le-ati creat singuri. Deschideti-va, pur si simplu, inima in fata iubirii si aveti “incredere” ca, la fel ca si in cazul nostru, trecerea voastra spre Lumina nu se va manifesta fara efortul propriu constient si sustinut. Fiti siguri ca recompensele primite de cei care vor indura pana la sfarsit, vor fi extraordinare.



Voia lui Dumnezeu este cunoscuta ca o activitate a Primei Raze, care rezoneaza cu o vibratie albastra.

Ea are o culoare minunata, intre albastrul penelor de paun si albastru marin. Frecventa sa este inalta, vie si purificatoare. De asemenea, este conectata la ceea ce numim "Inima de Diamant". Ca un diamant, abandonarea in fata acestei vointe Divine are multe fatete. Arhanghelul Mihail este un Inger al Razei Albastre, iar Maestrul El Morya, un Maestru al Razei Albastre, paznicul Inimii de Diamant a Vointei lui Dumnezeu.

Raza Albastra este raza puterii si a conducerii Divine, raza de putere din cuvintele rostite sau nerostite. Acesta este motivul pentru care ea e in legatura cu chakra gatului. De asemenea, este raza care a fost cel mai necorespunzator folosita de catre omenire. De fiecare data cand nu rostiti cuvinte de iubire si compasiune, folositi gresit raza albastra. Intotdeauna cand incercati sa controlati sau sa manipulati in slujba propriilor interese, folositi gresit energiile razei albastre. Fiti atenti, folosirea necorespunzatoare a acestei energii se face deseori pe cai foarte subtile. De fapt, atat de subtile, incat nici macar nu sunteti constienti de aceasta, decat daca incepeti sa filtrati prin inima toate cuvintele, actiunile, motivatiile etc.

Intelegeti – si la ce ma refer. Raza va va permite sa va aliniati la constiinta de care aveti nevoie pentru a fi adusi in fata celorlalti maestri. Maestrul El Morya este cunoscut ca un partizan al disciplinei spirituale, iar invatatura sa oglindeste cea mai mare iubire pe care o are sufletul lui, pentru voi toti. Razele fac parte din pregatirea de baza pe care trebuie sa o dobanditi, in aceasta faza a evolutiei voastre. Trebuie sa stapaniti, in mod egal, atributele dumnezeiesti ale fiecareia dintre cele sapte raze – iar in prezent si ale celorlalte cinci raze secrete. Nici una dintre raze nu este mai importanta, mai mareata, sau mai putin semnificativa decat celelalte. Ele trebuie stapanite, echilibrate si intelese in egala masura.

In vieti diferite, s-ar putea sa nu lucrati intotdeauna asupra aceleiasi raze. Incercati sa integrati si sa capatati intelepciunea tuturor razelor. Initial, ati fost creati pe una dintre raze – iar aceasta ramane permanent raza voastra. Ea mai este denumita si raza monadica. Dar chiar daca ati fost creati initial ca, de exemplu, suflet al razei albastre, galbene, sau verzi, aceasta nu inseamna ca veti lucra asupra acestei raze, in fiecare intrupare. De obicei, in fiecare viata va straduiti sa capatati o mai mare pricepere in doua dintre raze si sa le echilibrati pe celelalte, in unitate. Veti proceda astfel, pana cand veti stapani si echilibra toate razele, la niveluri din ce in ce mai profunde – si pana cand veti trece de toate initierile necesare pentru inaltare.


Oamenii vin aici, in planul Pamantului, exact cu scopul de a lucra asupra puterii spirituale.

Daca nu va ocupati de aceasta in mod serios, acest lucru nu se va intampla de la sine. Iata motivul pentru care ati ales sa va intrupati de atatea ori. Nu va puteti astepta sa capatati o cunoastere completa a Divinului, dorind pur si simplu – sau prin asociere. Nu functioneaza astfel.

Perfectiunea si rafinarea sufletului se realizeaza printr-o serie de intrupari in cea de-a treia dimensiune. Pe aceia dintre voi care traiesc cu iluzia ca fratii din spatiu vin sa ii salveze si ca pot scapa de lucrul spiritual pe care trebuie sa-l faca pentru evolutia constiintei proprii, ii asteapta o mare dezamagire. Celor care considera ca vor fi dusi in taramul luminii, in mod neconditionat, le spun sa-si revizuiasca gandirea. Fratii vostri din spatiu nu au voie sa vina sa va salveze. Si nu este nevoie de o operatiune de salvare, pentru ca voi ati creat viata pe care o traiti acum, cu scopul clar de evolutie a sufletului.

In fiecare intrupare, va reincarnati inapoi pe Pamant in urma unei alegeri personale. Niciodata nu ati fost fortati sa reveniti aici.

In fiecare intrupare va alegeti misiunile si experientele incarnarii, cu scopul de a va dezvolta constiinta sufletului si de a capata o mai mare cunoastere. Atunci cand sunteti in partea cealalta, intre intrupari, si deveniti constienti de tot ceea ce nu ati terminat de facut pe durata ultimei intrupari, doriti si alegeti sa va intoarceti. Vreti cu adevarat sa respectati si sa indepliniti toate scopurile pe care nu le-ati atins.

Cereti un alt prilej si apoi un altul, iar si iar, pana cand simtiti ca ati incheiat aceasta faza a evolutiei.

De fiecare data cand sositi aici in corp fizic, vălul cade din nou si va simtiti prinsi in capcana si separare, din nou scufundati complet in iluzie. Existenta pe aceasta planeta a cunoscut cicluri de viata dificila pentru omenire, din cauza ca starea de constiinta a celor care traiesc aici, la suprafata, a scazut la un asemenea nivel jos de densitate, de deformare si de separare de principiile Divine. Pe aceasta planeta, omenirea a ajuns la capatul drumului in ceea ce priveste separarea. Iar lectiile invatate, experienta acumulata si cunoasterea adusa intregului sunt extraordinare.

In prezent, acestea se schimba treptat, odata cu ajutorul fara precedent primit din partea taramului luminii, de la fratii din spatiu si de la civilizatiile din interiorul Pamantului.

Separarea din cadrul dimensiunii a treia a fost un experiment pentru a intelege cum ar reactiona sufletele daca ar fi complet separate de Dumnezeu. Toti aceia dintre voi care sunteti aici in corpuri fizice v-ati oferit voluntari in acest proiect cosmic. Altfel nu ati fi aici.

Acest experiment maret la care v-ati oferit sa participati voluntar cu atata entuziasm, venind din diferite lumi si universuri, are un inceput – care a avut loc in urma cu milioanele de ani – si un sfarsit. Aceasta incercare grandioasa i-a ajutat pe cei de pe Pamant sa devina suflete puternice si curajoase. Datorita marilor lor sacrificii, sufletele Pamantului sunt inaltate acum in si mai multa glorie, faurindu-si un destin atat de maret. Sunteti destinati sa deveniti punctul de atractie al acestui univers si invatatorii noilor civilizatii ce se vor naste.

Pe masura ce va aliniati la Vointa lui Dumnezeu, prin intermediul abandonarii, sunteti destinati sa ajungeti printre cele mai “cautate” suflete de pretutindeni – din acest univers si din celelalte. Planeta Pamant, care a trait experienta celui mai dens intuneric si a celor mai mari suferinte, va fi curand inaltata la o stare de mare lumina si iubire, un exemplu din care pot invata si altii. De fapt, nu exista nici un loc ca Pamantul. Fiti mandri si sperati sa fiti cetateni ai acestei planete. Ati suferit suficient de mult si acum este vremea ca voi sa reveniti Acasa. Sunteti insufletiti de aceasta speranta si va asteptam sa va uram bun venit si sa va imbratisam. Asteptam cu nerabdare sa va intampinam cu bucurie inapoi, in valea iubirii, unde valea lacrimilor a devenit valea bucuriei.

Pe masura ce va eliberati de multele straturi de durere si de trauma din trecut, multi dintre voi descopera ca nu au incredere in Dumnezeu si Spirit. Pentru voi, a va “abandona” Vointei Divine este o propunere infricosatoare.

Simtiti ca ati fost tradati si abandonati in aceasta viata si in altele si ca intrati intr-un loc infricosator. Aceasta este problema esentiala care a dus, partial, la caderea initiala de constiinta. Separarea initiala de Sursa voastra Divina a produs suferinta. Apoi, durerea a creat lumea in care traiti in prezent. Separarea a permis aparitia tuturor manifestarilor de acest gen, necesare pentru a crea experientele pe care le-ati trait pe aceasta planeta. Cum puteti sa-L percepeti cu adevarat pe Dumnezeu si pe Sinele vostru, fara a sti cum este sa nu-L cunoasteti pe Dumnezeu. Ceea ce a fost la inceput un pic de teama si indoiala, in final a devenit o lipsa de incredere in Dumnezeu si in voi insiva.

Testul vostru din prezent este sa aveti din nou incredere in Divinitate si sa renuntati la constiinta care a dus la separarea de Dumnezeu, pentru atat de mult timp. Universal este un loc plin de iubire si de bunavointa si va va oferi totul, atunci cand veti avea “incredere”. “Caderea” a avut loc treptat, atunci cand cateva suflete intrupate au inceput sa se intrebe daca Dumnezeu va continua sa le asigure totul. Dupa mai multe milioane de ani, in care Creatorul vostru a oferit intotdeauna totul pentru fiecare, fara exceptie, multi oameni au inceput sa se intrebe ce s-ar intampla daca acest lucru s-ar sfarsi brusc. Ei au “cazut in convingerea” ca, daca Dumnezeu ar inceta sa le mai dea, ei vor trebui sa-si asigure singuri traiul. Acest concept deformat, pe care l-au avut doar cativa la inceput, a fost transmis, in final, maselor.

Temerile care au dat nastere acestei lipse de incredere s-au amplificat din ce in ce mai mult, pana cand intreaga rasa umana a renuntat aproape complet la drepturi ei Divine din nastere. Restul tine de trecut.

Supunerea in fata Vointei lui Dumnezeu ofera sufletului initierile necesare si prilejul de a reface acest drept din nastere, pentru fiecare dintre voi. Acesta este motivul pentru care trebuie sa va vindecati, in prezent, de aceasta lipsa de incredere. Pentru asta aveti nevoie de curaj si de angajament. Renuntarea la ceea ce este cunoscut si patrunderea in apele adanci si linistite ale necunoscutului reprezinta actul suprem de incredere. Lasati-va inima sa asculte chemarea sufletului si veti afla alegerea pe care o puteti face acum. Veti sti care este adevaratul vostru scop aici, pe planeta, in acest moment de accelerare si de evolutie.

Atunci cand ati ales sa “nu aveti incredere” in Dumnezeu, ati permis desfasurarea experientelor si a tuturor consecintelor care au insotit aceasta alegere, astfel incat ati putut beneficia de intelepciunea pe care v-a adus-o.

Teama oamenilor de a avea incredere in Dumnezeu aduce acest angajament catre Sinele vostru Superior, ca doriti sa reveniti acasa, sa va inaltati si sa dobanditi starea de maestru.

Pentru aceasta este nevoie sa va limpeziti toate problemele nerezolvate. Pe parcursul procesului, Sinele vostru Superior va va aduce pe scena vietii intregul material intunecat, pe care vi l-ati creat de-a lungul timpului.

Aceste probleme trebuie reconsiderate, ca sa aveti ocazia de a face alegeri noi – din iubire si incredere si nu din teama.

Toate chestiunile care trebuie echilibrate si intelese, orice karma reziduala ce trebuie arsa, va sunt aduse in viata. Confruntarea cu toate acestea poate fi, pe moment, dificila. V-ati putea gandi: “Am facut angajamentul de a incepe sa am incredere in Dumnezeu si viata mea a devenit plina de provocari”. Si apoi alegeti sa “cadeti” din nou in ciclul neincrederii. Calea este sa permiteti desfasurarea tuturor situatiilor care vor aparea si sa asistati la ele, chiar daca, pentru un timp, acest lucru poate fi dificil. Indiferent de ce pare sa se intample in viata voastra, chiar daca aceasta devine temporar mai dificila, aveti incredere ca sunteti pe un drum nou si ca, in final, energia se va transmuta. In comparatie cu milioanele de ani de neincredere fata de Creatorul vostru, aceasta revenire Acasa, la adevaratul vostru sine se poate manifesta destul de rapid.

Gânditi-va la Iov, cel din scripturile voastre. El a fost testat in mod serios, dar a continuat sa aiba incredere. Si atunci cand a putut sa-i demonstreze lui Dumnezeu ca va continua sa creada, in pofida a tot ceea ce pierduse, toate i-au fost date inapoi – inclusiv sanatatea, sotia si copiii – si chiar mai mult decat atat. Dar mai intai a trebuit sa treaca prin noaptea intunecata a sufletului. Si asa veti face si voi!

Lasati ca acest proces de trecere prin aceasta noapte sumbra sa se desfasoare. Confruntati-va, in final, cu tot ceea ce ati ascuns in intuneric atata timp, fara judecata sau atasament – de-oarece in aceste umbre veti gasi, de asemenea, toate darurile voastre. Veti descoperi atributele dreptului vostru de nastere Divin si va veti primi inapoi toate energiile. Veti avea din nou incredere in Creatorul vostru, iar abandonul in iubire deplina va deveni salvarea – si nu deznadejdea voastra.

Intreaga omenire traieste in fond, aceeasi cale de evolutie. Nu trebuie sa simtiti vinovatie sau regrete, deoarece aveti aceleasi chestiuni de rezolvat. Experienta voastra actuala ar putea sa para diferita, dar este acelasi drum pentru toti. Lipsa de incredere si separare de Sursa voastra au creat aceasta lunga, foarte lunga calatorie plina de suferinte. Acum este timpul sa renasteti complet, prin iubire si incredere.

Atunci cand spuneti, in sfarsit: “Ma voi elibera de propriile conceptii false si de temeri si voi avea incredere in proces, indiferent de cat de dureros ar putea deveni”, ati facut acel prim pas – si cel mai greu. Atunci cand va veti confrunta, in sfarsit, cu suferinta si mania, nu va fi atat de dureros pe cat v-ati asteptat. Procesul, daca este acceptat, va va duce inapoi “Acasa” – si veti ajunge, in cele din urma, la capatul suferintelor si lipsurilor. Veti intelege universul si viata voastra cu o noua compasiune si blandete – iar lupta care v-a dominat viata v-a inceta.

Odata ce ati depasit aceasta teama, totul se va deschide in fata voastra si veti putea avea totul, fara nici o limita.

Nimic nu va mai este inaccesibil. Veti sti cu siguranta ca acest univers de care v-a fost teama atat de mult timp, va va oferi tot ce v-ati dorit si ati avut vreodata nevoie. Ceea ce voi numiti pacat originar – si caruia eu i-as spune lipsa originara de incredere in Dumnezeu – este, in fond, ultimul lucru pe care trebuie sa-l invingeti.

Acest lucru se aseamana cu povestea lui Adam si a Evei – o metafora ce descria lipsa de incredere in Dumnezeu, iar acest lucru a dus la separare.

Da, povestea lui Adam si Eva este doar o poveste consemnata fara sa fie bine inteleasa. Desi alegoria din scripturile voastre poate contine o oarecare samanta de adevar, cu siguranta ca lucrurile nu s-au intamplat astfel. Povestea lui Adam si a Evei si a caderii omenirii din gratia Divina este, intr-adevar, foarte complexa. Intr-o zi, toate inregistrarile reale ale trecutului vor fi puse la dispozitia oamenilor si, in final, veti intelege si veti invata multe din aceste marturii deosebite.

Aceasta poveste este, pur si simplu, o exprimare generala a ceea ce s-a intamplat – si nu una exacta.

Ceea ce este reprezentativ e ca oamenii au incetat sa mai aiba incredere in Creatorul lor si au imbratisat frica. Aurelia are o carticica numita Fii lui Dumnezeu, scrisa de Christine Mercer. Aceasta este povestea unei femei care s-a hotarat sa aiba incredere in Dumnezeu, indiferent de ceea ce i se va intampla. Increderea ei a fost pusa la cele mai grele incercari. Pe parcursul perioadei de suferinte, a luat decizia ferma de a nu se mai plange niciodata de nimic. A continut sa aiba incredere, indiferent cat de dureros era. Desi a facut acest anganjament profund de “abandonare”, femeia a fost foarte greu pusa la incercare. Finalul fericit al acestei povesti adevarate este ca, intr-un timp foarte scurt, ea a echilibrat atat de mult din karma, incat, unul dupa altul, au inceput sa se reverse in viata ei miracolele. Tot ceea ce pierduse i s-a dat inapoi insutit.

In timpul perioadei de incercari, femeia ii multumea lui Dumnezeu pentru fiecare dificultate pe care o intalnea, stiind ca aceasta o va duce catre ceva mult mai mare si mult mai maret – si asa a fost! Cativa ani mai tarziu, ea a putut sa-si poarte corpul spre o inaltare fizica, intr-un moment in care nimeni de pe planeta nu putea, iar energiile de pe Pamant nu sprijineau inca o asemenea activitate – asa cum se intampla in prezent.

Aceasta carticica i-a lasat o impresie adanca Aureliei, intr-o vreme in care si ea trecea printr-o perioada mai dificila. Citea pana noaptea tarziu, din scoarta in scoarta, cartea pe care o gasise intr-un anticariat, la un pret de doi dolari. Reactia Aureliei a fost… “Hmmm! Cred ca situatia mea, care nu este in nici un caz atat de dramatic ca a ei, ar putea fi imbunatatita, folosind aceleasi principii folosite de femeie. S-a gandit in inima ei ca atitudinea fata de situatia de viata prin care trecea nu era nici pe departe caracterizata de bunavointa Divina si de recunostinta, cum era cea a Christinei si ca ea era plina de resentimente.

A citit cartea de doua ori si apoi a decis sa aplice principiile unei “atitudini pline de recunostinta”, cat de mult putea. Situatia Aureliei s-a imbunatatit aproape imediat, iar in cateva luni era din nou fericita, asa cum nu mai fusese de mult timp. Inima ii era libera si situatia ei financiara revenise la normal.

Cartea Christinei isi merita greutatea in aur, pentru modul in care descrie cum si-a depasit toate temerile.

Modul in care aceasta femeie si-a invins temerile – pentru ea insasi si pe cele din intreaga ei viata – reprezinta un exemplu extraordinar de urmat pentru oricine.


As dori sa va explic scopul punerii voastre la incercare

Trebuie sa intelegeti ca Dumnezeu nu va pune direct la incercare, confruntandu-va cu dificultati, doar pentru a fi rautacios. Atunci cand adoptati aceasta abandonare de dragul recastigarii libertatii voastre spirituale, nu sunteti supusi unei forte exterioare sa va impiedice sau sa va stanjeneasca. Testarea este o ocazie pe care ati chemat-o pentru a sterge si echilibra negativitatea pe care ati creat-o in trecut.

Acum voi alegeti sa va vindecati de dragul evolutiei spirituale, iar experientele oferite favorizeaza desfasurarea acestui proces de vindecare.

Atunci cand sunteti intr-o stare de incredere totala, universul raspunde si incepe sa va dea imediat ceea ce aveti nevoie

De fapt, Dumnezeu nu doreste sa va puna la incercare. Dumnezeu este iubire – iar iubirea Lui este neconditionata. Atunci cand va deschideti in fata abandonului despre care vorbim, universul va aduce in cale toate situatiile si ocaziile necesare pentru a va echilibra toate problemele si a le vindeca pentru totdeauna. Veti fi extrem de uimiti cand veti descoperi cat de repede raspunde universul la cererile voastre, atunci cand sunteti la unison cu Vointa Divina.

Vreau sa va mai spun ceva, inainte de meditatie. In clipa in care faceti un angajament real si consecvent fata de Prezenta voastra Divina, de a va supune in totalitate procesului de schimbare si de transformare, Prezenta voastra va va ghida in cel mai rapid si mai direct mod, pentru a obtine obiectul dorintelor voastre si a va deschide usa care duce spre “tot”.


Deschiderea in fata Vointei lui Dumnezeu se face prin abandonare. Iar Vointa Domnului este chiar atributul care va va calauzi pe tot drumul inapoi spre Casa, spre gratia Divina. Sufletele de pe aceasta planeta trebuie sa-si dea seama ca , inainte de a putea ajunge la anumiti maestri pentru initiere si inaltare, ele trebuie sa treaca mai intai testele lui El Morya, care sunt incercari de supunere in fata Vointei Divine.

In cazul in care va hotarati sa faceti un angajament real fata de inaltarea si calatoria voastra spirituala si nu sunteti dispusi sa treceti testele abandonarii, cum veti putea depasi celelalte incercari?

Ceilalti maestri nu vor putea lucra cu voi, pana cand nu veti intelege diferite aspecte ale razei albastre. Si apoi, cand sunteti pregatiti pentru un alt maestru, sunteti escortati elegant catre acesta, cu o “recomandare”.

Eram nerabdator sa va vorbesc despre abandonare. Acesta este lucrul cel mai necesar in prezent. Depasirea temerilor este cheia. Pe masura ce numarul celor care se elibereaza de frica sporeste, va fi mai usor si pentru ceilalti. Daca vreti sa stiti cum puteti ajuta planeta, cel mai important lucru de facut este sa va eliberati de propriile temeri, sa va abandonati cu Iubire fata de ceea ce este si sa renuntati la toate judecatile.

Cu cat veti exersa mai mult acest lucru si veti reusi – si ii veti incuraja si pe ceilalti sa faca la fel – cu atat mai mareata va fi calea pe care o creati pentru voi si pentru restul oamenilor.

Cel mai bun mod prin care puteti ajuta planeta este ca, mai intai, sa va lamuriti voi insiva.






Calatorie la Templul Vointei lui Dumnezeu, din Telos

Avem in Telos un templu consacrat Vointei lui Dumnezeu. Mai exista un astfel de sanctuar si in Darjeeling, India, langa Tibet. Locul sfant al Vointei lui Dumnezeu se afla sub obladuirea maestrului El Morya – atat cel din Darjeeling, cat si cel din Muntele Shasta. Multi dintre voi merg acolo noaptea, sau vin aici in Telos, pentru a invata initierile primei raze, de abandonare in fata Vointei Divine. Darjeeling este templul originar pentru Vointa lui Dumnezeu si exista de milioane de ani, cu mult timp inainte ca noi sa-l construim pe cel din Telos. Amandoua exista in frecventa celei de-a cincea dimensiuni si, de aceea, nu pot fi vazute cu ochii vostri exteriori. Astazi as dori sa va iau, in constiinta, la templul nostru al Vointei lui Dumnezeu, din Telos.

Va cer sa va concentrati in inima si sa respirati adanc de cateva ori. In mod constient, cereti Prezentei voastre Divine sau Sinelui vostru Superior sa va poarte intr-o calatorie cu noi, in Telos. Imaginati-va cum sositi acolo in merkaba-ul personal, insotit de unul dintre ghizii vostri. Observati o structura destul de mare, albastru opalescent, inalta, de forma unei piramide cu sase laturi. Pe masura ce va apropiati, totul in jurul vostru rezoneaza cu acea minunata energie albastra, reconfortanta si linistitoare. Urcati pe treptele de sidef, catre intrarea principala a templului. Priviti si simtiti maiestuoasa ceata albastra ce emana din diferitele fantani inalte, situate peste tot in jurul lui. Multe soiuri de flori albastre, ce cresc in vase albe si aurii, infloresc intr-o mare varietate si abundenta in jurul fantanilor – inclusiv gingasele flori de nu-ma-uita. Pasiti peste pragul de la intrare, unde trei ingeri ai Flacarii Albastre va asteapta pentru a va insoti si a va ura bun venit in interiorul templului.

Pe masura ce patrundeti in holul larg, vedeti in centru o camera transparenta, care contine un diamant urias al Flacarii Albastre – cel mai mare pe care-l veti vedea vreodata, de 4,5 metri latime, pe 5,5 metri inaltime. Ghidul va invita sa intrati in acea camera sacra. Diamantul are cateva mii de fatete, fiecare reprezentand un aspect diferit al Inimii de Diamant a Vointei Divine. Acest diamant nu este atat de diferit fata de cel ce traieste in interiorul inimii voastre si, cu timpul, toate fatetele minunate ale propriei inimi de diamant se vor activa si se vor reface complet. Inima voastra de Diamant si inima voastra sacra sunt una si aceeasi; fac parte una din cealalta. Ele sunt facute dintr-un numar infinit de camere, iar fiecare corespunde unei fatete a propriului vostru diamant. Dupa ce ati intrat in camera sacra a Vointei Divine, sunteti intampinat de maestrul El Morya, o fiinta inalta cu ochi caprui, care seamana foarte mult cu un maestru Zen. El poarta o mantie albastra, acoperita partial de o capa de un alb luminiscent, iar pe cap are un turban alb albastrui si auriu. Maestru El Morya va intampina si va ureaza bun venit in inima Lui de diamant si va invita sa luati loc pe una dintre pernele “Flacarii Albastre”. Acum, el va recomanda sa va concentrati pe inima de diamant si sa-i respirati energiile, pentru a putea lua cat de mult posibil din aceasta energie, atunci cand reveniti in corpul fizic. Aceasta raza albastra este cea care da putere razei Iubirii. Toate razele contin iubire – plus atributele specifice fiecarei raze.

In prezenta acelui diamant, va puteti deschide toate micile fatete ale propriei inimi de diamant, care este plina de temeri si sa le eliberati. Stabiliti intentia ca energiile acestui diamant urias sa magnetizeze si sa va absoarba temerile, dragii mei, iar aceste indoieli sa fie eliberate si vindecate. Pe masura ce va eliberati de aceste temeri din inima voastra, veti beneficia de o vindecare extraordinara.

Fiti atenti, pentru ca s-ar putea sa fie dificil sa va eliberati de toate temerile si de poverile, intr-o singura vizita. De aceea, va invitam sa reveniti la acest templu din Telos, sau din Darjeeling, ori de cate ori doriti sa beneficiati de grade mai profunde de vindecare. Tamaduirea interioara este un proces continuu, pana se ajunge la final. Considerati eforturile voastre ca pe o opera in devenire si fiti dispusi sa perseverati, pana cand se vor ridica toate valurile. Atunci veti sti ca ati ajuns la capat.

In continuare, conectati-va la Sinele Superior care se afla exact deasupra voastra. Mareata voastra Prezenta EU SUNT – fiinta nelimitata care sunteti cu adevarat – asteptata ca toata temerile voastre sa fie eliberate si vindecate. Conectati-va la aceasta prezenta Divina si, daca va simtiti pregatiti, angajati-va sa renuntati la toate temerile care v-au tinut in atat de multa suferinta, astfel incat sa puteti redeveni intregi.

Indiferent de ce ar putea sa se intample in viata voastra maine, este doar o oglinda a unei temeri sau a unui tipar vechi, care trebuie rezolvat si imbratisat. Veti afla curand, pe masura ce veti face aceasta munca, ca nu exista motiv de teama, in afara de iluzia fricii insasi.

Continuati sa respirati aceasta minunata flacara albastra, cat de mult puteti, direct in plamani si in inima. Faceti acest lucru in mod constient, deoarece vreti sa aduceti aceasta energie inapoi in corpul fizic. De asemenea, trebuie sa stiti ca toate aspectele voastre multidimensionale si toate fiintele din taramurile iubirii va sprijina in calatoria voastra de revenire Acasa, la gratia Divina. Nu sunteti singuri in aceasta calatorie; primiti multa iubire si ajutor. Aveti incredere ca puteti face acest lucru, daca doriti. Simtiti actiunea linistitoare a Flacarii Albastre. Ea are propriul sau fel de a va aduce alinare si de a va micsora toate suferintele.

Acum, maestrul El Morya si cu mine avem un dar pentru fiecare dintre voi, cei care stati in fata diamantului din templul nostru. Vom suprapune un diamant eteric mai mic si de o perfectiune totala, ce radiaza calitatile esentei albastre, in interiorul camerei sacre a inimii voastre – exact peste energiile popriei voastre inimi sacre.

Acest diamant va reflecta spre voi perfectiunea Divina a acelei inimi de diamant, pe care va straduiti sa o obtineti. Cu acest dar, perfectiunea Inimii de diamant se va reflecta spre voi permanent, atata timp cat alegeti sa lucrati cu aceasta piatra neasemuita. Va invitam ca, in meditatiile voastre, sa incepeti sa-i respirati energiile in fiecare zi si sa lucrati cu aceste energii, in orice mod vi se pare potrivit. In meditatiile pe care le faceti, cereti Sinelui vostru Superior sa va arate care dintre fatetele diamantului mai pastreaza inca durere sau atitudini dezechilibrate, ce trebuie vindecate si acordate. Diamantul pe care tocmai l-ati primit va continua sa reflecte tot ce aveti nevoie pentru deschiderea si vindecarea completa a inimii voastre. Va va duce pe calea abandonarii, cu bucurie si gratie Divina. Culoarea lui reflecta un albastru luminiscent, precum cel din penele paunului.

Continuati sa-i respirati energiile, recunoscand si abandonandu-va la ceea ce este. Fiti Fermi in a pasi pe aceasta cale si nu ezitati sa comunicati cu ghidul vostru. Ramaneti in aceasta energie un timp si fiti recunoscatori pentru binecuvantarea Divina pe care tocmai ati primit-o.

Cand simtiti ca procesul s-a incheiat, reveniti in corp, luand aceasta comoara cu voi. Cu cat ramaneti mai constienti si lucrati cu inima de diamant, cu atat energiile ei se vor amplifica si va vor binecuvanta viata. Aceasta este un dar, un instrument pe care vi-l oferim, dar nu va va ajuta decat daca-l folositi. Retineti ca ceea ce nu folositi, pierdeti. Aceasta inima de diamante are, de asemenea, si o vibratie de incredere in sine.

Conectati-va la aceasta energie a increderii in sine, pentru a va ajuta sa va eliberati de temeri, astfel incat supunerea voastra sa se realizeze usor.

Toti maestrii Razei Albastre va stau la dispozitie in aceasta perioada, oferindu-va ajutorul. Atunci cand va veti simti pregatiti, deschideti ochii. Va invitam sa reveniti deseori in acest loc al vindecarii, pentru a medita impreuna cu noi asupra Vointei lui Dumnezeu si a continua sa faceti pasi uriasi catre libertatea voastra spirituala. Asa sa fie, preaiubitilor EU SUNT.

TELOS II

El Morya - Pe Calea Frăţiei Luminii

  

EL MORYA


Maha Chohan: Câțiva dintre oameni cunosc serviciul excelent oferit omenirii de către Lorzii Karmei. Numele " Lorzii Karmei " generează mult, teama de pedeapsă printre cei care nu înțeleg natura lor semnificativă în serviciul pentru viață. Numai în ultima vreme dragostea și recunoștința omenirii a înregistrat o creştere în acest sens faţă de luna august a acestui grup de Ființe pentru serviciul lor de mila, mai degrabă decât de pedeapsă. 


El Morya: Justiţia divină, exactitate absolută în echilibrarea personalului planetar şi folosirea universală a vieţii, este LEGEA! Lorzii Karmei sunt instrumente ale acelei Legi. Membrii acestui Consiliu servesc pentru a oferi fiecărui suflet o oportunitate de a creşte spiritual, pentru o dezvoltare şi o exteriorizare, parte din planul divin care poate fi exprimată numai prin acel flux de viaţă special.


Channeled de Geraldine Innocenti - Podul spre Libertate

Extrase din învăţăturile Chohanilor din Raze



Rugăciunea de Predare
 

De la Maestrul El Morya


Preaiubit Tată / Mamă Dumnezeu, în mâinile Tale îmi încredinţez ființa mea. Folosește Iubirea mea, gândurile și viața mea în slujirea altruistă pentru Tine. Eliberează din mine tot ceea ce mă reţine de la împlinirea scopurilor mele sfinte și Înălțare. Învață-mă să fiu amabil/ă pe căile Frăției Luminii. Condu-mă, și stabileşte fluxul meu de viață în moduri, care, zilnic și la fiecare oră, să se manifeste adevărata mea identitate în Dumnezeu.

 

Preaiubit Dumnezeu – Prezenţă EU SUNT, Tată Etern / Mamă Dumnezeu, legământul pe care l-am făcut cu Tine să fie total îndeplinit! Pot să-mi trăiesc viața, să simt Iubirea Ta, și să văd Lumina Ta! Fie ca Voința Ta să se manifeste pe Pământ așa cum este în Cer! EU, în mâinile Tale îmi predau ființa, ca prin mine, Dumnezeu să fie slăvit în toate lucrurile! Și așa să fie! Preaiubit EU SUNT.


 (repetați ultimele 5 linii de 3 sau 6 ori)


   Maeştrii Ascensionaţi prin Aurelia L.J


Traducere  Suzi Mirea